La 25 mai 2018 a intrat in vigoare cel mai dur act normativ al Uniunii Europene, anume Regulamentului Pentru Protectia Datelor Personale (GDPR) care instituie amenzi colosale pentru nerespectarea confidentialitatii informatiilor despre membrii asociatiei dvs. Astfel, conform Art. 83 alin.5 din Regulamentul (UE) 679/2016 amenzile pot ajunge pana Federatia Aliantei Asociatiilor de Proprietari din Targu-Mures a depus un proiect la ADR Centru, pentru care doreste sa acceseze fonduri europene nerambursabile. Astfel, acest proiect vizeaza amenajarea unor sedii noi pentru asociatiile de proprietari, reamenajarea unor parcuri si terenuri de joaca. - în cazul în care în cadrul unei asociaţii de proprietari sunt incluse mai multe blocuri şi doar unul din acestea face obiectul proiectului, adoptarea Hotărârilor AGAP se va putea lua cu acordul scris al majorităţii proprietarilor blocului obiect al proiectului, membrii ai asociaţiei de proprietari, fiind aspecte care îi vizează direct, pe bază de tabel nominal, cu condiţia ca acest lucru să fi fost prevăzut în statutul asociaţiei de proprietari respective. Asociatiile de proprietari nu sunt eligibile pentru astfel de proiecte. Cei 200.000 euro de care ati auzit reprezinta un plafon pentru cateva dintre programele destinate societatilor comerciale. Ca multe alte persoane care au auzit cate ceva despre fondurile europene, ati sarit peste intrebarea "pot?" si ati trecut direct la "cum?". Nu uitati ca Legea 196/2018 a abrogat vechea legislatie privind asociatiile de proprietari (Legea nr. 230/2007 si HG nr. 1.588/2007) si a adus obligatii noi. A instituit amenzi consistente, de pana la 10.000 de lei, pentru nerespectarea respectivelor obligatii. Cum stiti daca vi se adreseaza lucrarea Asociatiile de proprietari in 2020 18/02/2022 Asociațiile de proprietari pot obține fonduri nerambursabile, cu sprijinul Primăriei Sibiu Primăria Municipiului Sibiu poate solicita finanțare nerambursabilă din fonduri europene pentru reabilitarea termică a blocurilor din Sibiu în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta 5 - Valul renovării. mop5QvC. - în cazul în care în cadrul unei asociaţii de proprietari sunt incluse mai multe blocuri şi doar unul din acestea face obiectul proiectului, adoptarea Hotărârilor AGAP se va putea lua cu acordul scris al majorităţii proprietarilor blocului obiect al proiectului, membrii ai asociaţiei de proprietari, fiind aspecte care îi vizează direct, pe bază de tabel nominal, cu condiţia ca acest lucru să fi fost prevăzut în statutul asociaţiei de proprietari respective. La 25 mai 2018 a intrat in vigoare cel mai dur act normativ al Uniunii Europene, anume Regulamentului Pentru Protectia Datelor Personale (GDPR) care instituie amenzi colosale pentru nerespectarea confidentialitatii informatiilor despre membrii asociatiei dvs. Astfel, conform Art. 83 alin.5 din Regulamentul (UE) 679/2016 amenzile pot ajunge pana Cand accesati un program - orice program - exista un criteriu simplu si banal: nu puteti face un proiect care vizeaza proprietatea altuia (publica sau privata). Iar pentru interfoane, lifturi, panouri solare, etc. acestea reprezinta imbunatatiri ale proprietatii private (asociatii de proprietari) si eu le-as asimila cu investitiile imobiliare. Hotărârea Adunării Generale a Asociaţiei de Proprietari trebuie să conţină următoarele informaţii minime: - aprobarea intervenţiilor/măsurilor de creştere a eficienţei energetice. - numărul apartamentelor ai căror proprietari sunt de acord cu lucrările de intervenţii propuse (obligatoriu minim 2/3 din totalul proprietarilor de apartamente). 18/02/2022 Asociațiile de proprietari pot obține fonduri nerambursabile, cu sprijinul Primăriei Sibiu Primăria Municipiului Sibiu poate solicita finanțare nerambursabilă din fonduri europene pentru reabilitarea termică a blocurilor din Sibiu în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta 5 - Valul renovării.

fonduri europene pentru asociatii de proprietari